Despre noi
Editura Bacademia a fost înființată în anul 2023, însă povestea noastră a început încă din anul 2022. În acel an am susținut examenul de bacalaureat și am obținut nota 10 la istorie, respectiv 9.80 la limba și literatura română. Deși am fost olimpică națională la română încă din gimnaziu și am continuat să concurez pe toată perioada liceului, tot am simțit stresul oricărui elev de clasa a XII-a pe măsură ce se apropia examenul.
După susținerea examenului de bacalaureat, am digitalizat materialele structurate de mine, care mă ajutaseră să obțin nota dorită. Am început să ajut elevii în mediul online prin distribuirea materialelor și oferirea sprijinului pe tot parcursul studiului acestora.
Ideea de ,,Bacademia” a început să prindă contur doar în momentul în care elevii mi-au transmis rezultatele lor de bacalaureat: din 3.000 elevi ajutați, majoritatea au promovat examenul cu note de peste 9.50, unii dintre ei obținând chiar 10 curat. Nu am reușit să ajut doar elevii de clasa a XII-a, ci și persoane ce au susținut din nou examenul după peste 10 ani.
În acel moment am realizat că materialele mele colorate și structurate chiar au avut un impact. Elevii erau sătui de cărțile groase, scrise alb-negru și pline de detalii ce nu se cer la bacalaureat iar eu le înțelegeam frustrarea.
În octombrie 2023 am început să analizez site-urile de știri și ziarele locale pentru a-mi face o listă cu toți olimpicii ce au obținut în ultimii ani nota 10 la examenul de bacalaureat. Pentru câțiva dintre autori nu a fost nevoie să mai trec prin acest proces, deoarece îmi erau chiar colegi de facultate ce obținuseră 10 la anumite materii. I-am invitat să se alăture echipei Bacademia iar în prezent suntem o echipă formată din 8 studenți.
Fiecare dintre noi a publicat o carte sub îndrumarea cadrelor didactice. Fun fact: deși suntem o echipă tânără și cărțile noastre sunt gen Z, am cerut doar profesorilor cu peste 20-30 de ani în învățământ să corecteze culegerile. Cărțile de geografie și istorie au fost corectate chiar de bunica mea, Ionescu Eleonora, care a fost profesoară la Liceul Teoretic „Petre Pandrea”.
Bacademia a luat așadar naștere din dorința de a aduce o schimbare asupra învățământului românesc. Cine ar putea să înțeleagă mai bine prin ce trec elevii generației actuale, decât o echipă de studenți ce au fost în ,,papucii” lor?
Cărțile editurii noastre au fost înregistrate, de asemenea, la Biblioteca Națională a României și sunt utilizate în prezent inclusiv de profesori în cadrul meditațiilor private, sau chiar la clasă.
Scopul nostru nu a fost niciodată de a concura cu profesorii, ci ca aceștia să ia în considerare și noua metodă de a învăța. Considerăm că ar trebui să se ,,aplece” mai mult spre ce doresc elevii din ziua de astăzi iar noi suntem aici să oferim o mână de ajutor!
Dacă ai citit întregul ,,roman" despre editura Bacademia, ne asumăm că ești un elev căruia îi place să se informeze. Te invităm să arunci un ochi și peste canalele noastre de social media, unde postăm informații și materiale 100% gratuite.
Spoiler alert: suntem mai cool pe TikTok, acolo postăm personajele din operele de bac animate.
Mult succes!